Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, vrea să-i judece pe cei peste 70 de doctori care critică printr-un Apel național „starea de teroare” instaurată de politicienii și politrucii actuali pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere” și solicită ca în loc de vaccinuri experimentale „medicii să-și trateze pacienții cu scheme
de tratament pe care le consideră ei ca fiind cele mai potrivite
pentru aceștia”.

Coriu îi amenință pe cei peste 70 de medici români curajoși, înainte chiar de a fi „cercetați” și „judecați”, că ar putea să li se ridice și dreptul de a profesa. Dar, după cum a descoperit ActiveNews, Daniel Coriu se află de ani de zile pe lista sponsorizaților de către companiile farmaceutice internaționale, inclusiv a celor care produc vaccinuri și le comercializează în România. Mai poate avea el calitatea de „judecător” imparțial sau este mai degrabă incompatibil cu această calitate? Vă propunem să judecați singuri, conform datelor de mai jos.

Când a început campania TV de propagandă pentru vaccinare la care au participat patru medici făcuți vedete de sistem – Valeriu Gheorghiță,
Beatrice
Mahler,
Mihai Craiu și Adrian Marinescu -, care mai transmiteau și informații
false și periculoase pentru toți românii și anume că VACCINUL ESTE SIGUR
și are FOARTE PUȚINE REACȚII ADEVERSE, ActiveNews a sesizat atât Consiliul Național al Audiovizualului cât și Colegiul Medicilor din România asupra ilegalității acesteia. Medicii respectivi își încălcau propriul statut cât și o lege a Ministerului Sănătății dovadă că până la urmă, de teamă pentru a nu fi acționați în instanță, campania s-a și întrerupt.

Recentul Apel semnat de peste 70 de medici români contra Dictaturii Covid ne confirmă la punctul 4 al documentului: „Încetați
cu promovarea vaccinurilor anti-Covid. Legislațiile românească,
dar și cea europeană, interzic reclama la medicamente. Vaccinarea
este un act medical. Niciun act medical nu poate fi făcut sub
constrângere sau presiune. Serurile utilizate în acest moment în
România sunt de fapt terapii genice experimentale, aflate în fază
de testare până în 2023, iar administrarea lor în condițiile în
care populația nu este informată corect și complet, reprezintă un
malpraxis grosolan, o crimă cu premeditare la adresa românilor.”

Dacă CNA a răspuns în cele din urmă prin informația că a fost sistată campania, președintele Colegiului Medicilor, dr. Daniel Coriu de la Spitalul Fundeni, a considerat că nu este o problemă de ordin național ca să se implice tocmai domnia sa și, după 21 de zile de la formularea cererii noastre, ne-a îndrumat spre colegiul teritorial al fiecărui propagandist TV.

Însă când un medic de familie din Câmpina și-a exprimat în cadru restrâns de altfel o opinie, împărtășită de experți mondiali în domeniu, cu privire la incertitudinea provenienței virusului SARS-COV-2, dintr-o dată, mediatizarea acesteia a devenit o problemă de ordin național și pentru dr. Daniel Coriu,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Articole similare

Prestigioasa revistă Scientific American anunță că va renunța la termenul „schimbări climatice”

Prestigioasa revistă Scientific American anunță că va renunța la termenul „schimbări climatice”

Prestigioasa revistă științifică Scientific American a anunțat luni că nu va mai folosi termenul „schimbări climatice” în articolele despre încălzirea globală cauzată de activitățile umane și că va utiliza în schimb „urgență climatică”, relatează Yahoo News. „Jurnalismul ar trebui să reflecte ceea ce spune știința: urgența climatică este aici”, a afirmat Mark Fischetti, editor senior […]

Peste 500.000 de persoane, pe lista de aşteptare pentru vaccinare. Clujul, în top la înscrieri

Peste 500.000 de persoane, pe lista de aşteptare pentru vaccinare. Clujul, în top la înscrieri

Peste 505.000 de persoane se află, în prezent, pe lista de aşteptare pentru programarea la vaccinarea anti-COVID, Clujul fiind județul din țară cu cele mai multe persoane înscrise pentru imunizare. Coordonatorul Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marți că, în prezent, pe lista de aşteptare pentru imunizare sunt peste o […]