Brexit: Liderii UE au convenit să prelungească negocierile pentru un acord comercial

Brexit: Liderii UE au convenit să prelungească negocierile pentru un acord comercial

Liderii statelor Uniunii Europene au convenit joi să continue să discute cu Regatul Unit pentru a încheia un acord comercial „în următoarele săptămâni”, dar au decis, de asemenea, să intensifice pregătirile în caz că aceste negocieri problematice vor eşua, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Consiliul European „constată cu îngrijorare că progresele realizate (în negocieri) asupra chestiunilor cheie care interesează Uniunea nu sunt nici acum suficiente pentru ca un acord să fie încheiat”, se menţionează în concluzii summitului pe acest dosar, primul abordat.

Discuţiile sunt blocate de luni de zile în trei puncte prioritare pentru UE: pescuitul, garanţiile solicitate britanicilor în materie de concurenţă şi maniera de reglementare a diferendelor privind un viitor acord.

Liderii celor 27 de state membre, care s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre relaţia post-Brexit cu Londra, au convenit în concluziile adoptate „să continue negocierile în săptămânile următoare”. În acelaşi timp, ei au cerut Regatului Unit să facă „gesturile necesare” pentru a se ajunge la un acord.

Liderii UE au subliniat, de asemenea, că divorţul Regatului Unit de UE din acest an trebuie implementat deplin până la sfârşitul anului, o referire la un nou proiect de lege din parlamentul britanic cunoscut sub numele de legea pieţei interne, care dacă va fi aprobată va invalida o parte din prevederile acordului de Brexit.

„Vrem un acord, dar evident nu cu orice preţ. Trebuie să fie un acord corect care serveşte interesele ambelor părţi”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Irlanda, statul UE cel mai expus la o ieşire dezordonată a Regatului Unit, a apreciat că un acord între a şasea economie a lumii şi cel mai mare bloc comercial de pe glob este chiar mai important acum,

 » sursa: www.replicaonline.ro

Articole similare

Sănătatea locotenent-comandorului Andrei Criste, care s-a catapultat, este stabilă

Sănătatea locotenent-comandorului Andrei Criste, care s-a catapultat, este stabilă

Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste, care s-a catapultat marți, 20 aprilie, este stabilă. Ofițerul este, în prezent, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost evaluat de o echipă medicală, care a constatat că viața sa nu este în pericol și a autorizat transferul pacientului, la Spitalul Universitar de […]

Ionuț Neagu (AUR):  Românii au dreptul la o informare corectă privind efectele tehnologiilor 5G asupra  sănătății umane și a mediului înconjurător

Ionuț Neagu (AUR): Românii au dreptul la o informare corectă privind efectele tehnologiilor 5G asupra sănătății umane și a mediului înconjurător

În perioada 2021-2024 vor fi adoptate o serie de măsuri care să răspundă eficient nevoilor de creștere a  conectivității, în contextul dezvoltării tehnologiei 5G, după cum arată Programul de guvernare pentru acești patru ani. Având în vedere că în presă au apărut mai multe materiale care atrag atenția opiniei publice asupra impactului negativ al tehnologiilor […]