„Blue Monday”: Luni, 18 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului

„Blue Monday”: Luni, 18 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului

Luni, 18 ianuarie, este „Blue Monday” (lunea tristă), o denumire din engleză ce desemnează cea mai deprimantă zi a anului 2021. Această titluatură se atribuie celei de-a treia zi de luni a fiecărui an.

Stabilită după criterii mai mult sau mai puțin științifice în urmă cu 15 ani, această marcare a celei mai triste zi a anului este, de fapt, un prilej de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol: depresia.

De „boala secolului” suferă unul din zece români. Așa numesc specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății noua maladie mondială: depresia. Studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că până în 2030, depresia risca să devină principala cauză a mortalității. Între timp, a apărut pandemia, lockdown-ul, izolarea care a accentuat acestei stări. În Japonia, de pildă, în octombrie 2020 au murit mai mulți oameni pentru că s-au sinucis decât oamenii care au murit de COVID în tot anul. Iar sinuciderile s-au înregistrat în special în rândul femeilor, relata CNN.

Teoria despre „Blue Monday” a apărut în 2005 și îi aparține psihologului britanic Cliff Arnall. Acesta a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula care este ziua cea mai deprimantă din an. A luat în considerare mai mulți factori: condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare. 

Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată. Nu în ultimul rând, se ia în considerare şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. La toate acestea, în 2021 se adaugă condițiile speciale de pandemie, un factor pe care autorul teoriei nu l-a luat, desigur, în calcul. 

După primul studiu realizat de cercetătorul britanic pe această temă, în 2005, alte analize au întărit ipoteza „Blue Monday”. Una dintre ele a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă,

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

A murit un jurnalist școlit la Cluj. Reporter de front în fosta Iugoslavie

La puțin timp după sărbători a fost consemnată moartea unui jurnalist din „prima linie” a presei anilor ’90, devenit ulterior scriitor, diplomat și profesor. S-a stins un jurnalist de forță al anilor ’90: Radu Ciobotea, fost reporter de front în fosta Iugoslavie. Acesta era un adevărat reper de profesionism în gazetăria din Banat, cu contribuții […]

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Stelian Ion s-a consultat pe teme de justiție cu 14 ONG-uri, inclusiv Sexul vs Barza

Distribuie dacă ți-a plăcut Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a consultat, astăzi, cu reprezentanții a 14 ONG-uri, majoritatea din mișcarea #Rezist, pe teme ce țin de justiție, relatează Clujjust.ro. ”Ministrul a salutat prezența reprezentanților ONG-urilor și interesul acestora de a coopera în vederea implementării măsurilor care intră în aria de competență a Ministerului Justiției, asumate prin […]