Ajunge cât rău a făcut Țării, lăsați-l pe tataia Băsescu să se odihnească

Ajunge cât rău a făcut Țării, lăsați-l pe tataia Băsescu să se odihnească

PMP nu a reușit să treacă pe bune pragul electoral, asta este clar ca bună ziua, tot așa cum președintele Traian Băsescu nu a reușit să obțină majoritatea voturilor românilor în al doilea scrutin prezidențial și au falsificat foarte multe buletine venite din Europa.

Iată că și acum se încearcă aceeași schemă de fraudare: PMP nu poate intra în parlament, dar caută ceva procese verbale pe care să le falsifice prin servicii ca să îi permită PMP-ului accesul în parlament.

Serviciile nu au ce căuta în bătălia politică și țara are mult de suferit de pe urma acestui lucru. Serviciile trebuie să îi apere pe români și nu clanurile de mafioți organizați în partidele politice.

Se va face aceste lucru la comanda lui Klaus Iohanis, cel care are nevoie de procentele PMP ca să își poată construi o majoritate parlamentare.

Klaus Iohanis este principalul vinovat pentru eșecul PNL, ce nu a reușit să treacă decât cu puțin peste 25%. Da, PNL este un mare eșec.

Acolo nu este un eșec liberal ci este asocierea dintre un președinte nelegitim, care este urât de către români, și un partid politic. Toate relele lui Iohanis s-au dus peste PNL și acum tot el este cel care caută vinovați.

  • O femeie de 90 de ani este prima persoană vaccinată

    O femeie în vârstă de 90 de ani a devenit prima persoană care a primit un vaccin împotriva Covid-ului, ca parte a programului de vaccinare în masă desfășurat în Marea Britanie. Margaret Keenan, care împlinește 91 de ani săptămâna viitoare, a declarat că este „cel mai bun cadou pentru ziua sa de naștere”. I s-a

  • BREAKING. După pierderea alegerilor, Ludovic Orban (PNL) anunță că-și DĂ DEMISIA din funcția de Premier al României

    BREAKING.

  •  » Puteți citi întreg articolul la sursă: 60m.ro

    Articole similare

    SUA: Militar de culoare, scos din maşină sub ameninţarea armelor şi stropit cu spray paralizant de poliţişti

    SUA: Militar de culoare, scos din maşină sub ameninţarea armelor şi stropit cu spray paralizant de poliţişti

    Guvernatorul statului american Virginia, Ralph Northam, a ordonat duminică declanşarea unei anchete după difuzarea de imagini în care se putea vedea cum doi poliţişti îşi îndreaptă armele asupra unui militar de culoare şi îl stropesc pe faţă cu spray paralizant, informează luni AFP, citată de Agerpres. Imaginile îl arată pe locotenentul Caron Nazario, afro- şi […]

    Proiectul de lege propus de AUR, care punea stop finanțării partidelor politice de la bugetul de stat, a fost respins

    Proiectul de lege propus de AUR, care punea stop finanțării partidelor politice de la bugetul de stat, a fost respins

    Marți, 13 aprilie, reprezentanții partidelor parlamentare, cu excepția AUR, au votat negativ proiectul de lege pentru modificarea Legii 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, susținut în Comisie de senatorul AUR Mircea Dăneasă. Aceste partide s-au coalizat pentru a-și păstra veniturile și privilegiile fără întreprindă ceva pentru bunăstarea poporiului. Inițiativa AUR avea drept obiectiv eliminarea subvențiilor alocate partidelor […]