Adrian Oros, despre candidatura la parlamentare: „Prioritatea mea numărul unu este susținerea fermelor mici, de familie”

Adrian Oros, despre candidatura la parlamentare: „Prioritatea mea numărul unu este susținerea fermelor mici, de familie”

Adrian Oros și-a prezentat o parte din proiectele principale pe care le va susține în Parlamentul României.

Ministrul Agriculturi și deschizătorul listei PNL Cluj la Senat pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a vorbit la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) despre ajutorarea fermelor mici sau despre strategia de gestionare a apei.

„Prima prioritate este susținerea fermelor mici, cele de familie. S-a discutat multă vreme despre plafonarea subvențiilor. La noi în țară sunt cei mai mulți samsari și vânători de subvenții, iar una dintre prioritățile mandatului meu a fost de a stopa vânătorii de subvenții.

Până acum au fost încurajați în detrimentul țăranilor și a fermierilor cinstiți care au muncit pământul și înainte de apariția acestora și îl vor munci și după ce dispar subvențiile. Am reușit anul acesta la Comisia Euopeană să negociem acordarea sprijinului cuplat”, a declarat la ZIUA LIVE, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Acesta a precizat că, în afară de sprijinul cuplat din bani europeni, va fi acordat și ajutorul național tranzitoriu din bani de la buget, pentru a se ajunge la același nivel.

„O altă prioritate importantă se referă la acea strategie de gestionare a apei. Nu știm cum va evolua vremea sau dacă schimbările climatice care au loc vor avea consecințe nefaste și în următorii ani. De aceea trebuie să pornim acest program ambițios privind infrastructura de gestionare a apei, unde am alocat 6,5 miliarde euro, în așa fel încât, niciodată în următorii ani fermierii să nu mai fie în imposibilitatea de a-și iriga culturile și de a nu avea pagubele însemnate pe care le-au avut anul acesta”, a afirmat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a spus că mai este în plan rețeaua națională de colectare, depozitare, distribuție și promovare a produselor românești.

„Acesta este un alt proiect mare la care am lucrat în ultima perioadă. De asemenea, mai avem problema gestionării pământurilor statului sau resuscitarea liceelor agricole, care trebuie să revină și să nu mai fie privite ca o ultimă opțiune pentru tineri. Noi am alocat 40 de milioane de euro, bani pe care să-i oferim acelor licee care intră în programul de învățământ dual”, a adăugat Oros.  

 » Puteți citi întreg articolul direct la sursă…

Articole similare

Orban bagă presa în țarc la fel Dragnea. Îl deranjează întrebările jurnaliștilor

Orban bagă presa în țarc la fel Dragnea. Îl deranjează întrebările jurnaliștilor

Liberalii, care în perioada de opoziție înfierau orice gest cu accente anti-democratice ale fostului lider PSD, Liviu Dragnea, au ajuns acum să facă exact la fel ca el. Pe Ludovic Orban îl deranjează întrebările jurnaliștilor și a pus gând rău presei. Orban a ajuns să joace exact rolul lui Liviu Dragnea, adică de președinte al […]

Bombă la Sectorul 1: Clotilde Armand ar putea rămâne pe drumuri. Poliția a numărat buletinele de vot. Daniel Tudorache ar fi câștigat alegerile cu o diferență de 1360 de voturi

Bombă la Sectorul 1: Clotilde Armand ar putea rămâne pe drumuri. Poliția a numărat buletinele de vot. Daniel Tudorache ar fi câștigat alegerile cu o diferență de 1360 de voturi

După renumărarea voturilor de la primăria sectorului 1, procurorii SIIJ au dezvăluit că adevăratul câștigător al alegerilor locale este fostul primar PSD al Sectorului, Dan Tudorache, care ar fi depășit-o pe Clotilde Armand cu peste 1360 de voturi, anunță ziuanews. Termenul limită al procedurii de investigare inițiată de procurori era 8 aprilie 2021, ancheta fiind […]