A fost constituit noul Consiliu pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest, pentru perioada 2020-2024

A fost constituit noul Consiliu pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest, pentru perioada 2020-2024

Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest s-a întrunit astăzi, 3 decembrie 2020, la sediul Consiliului Județean Arad, în ședința de constituire, prima de după alegerile locale, desfășurată în condiții speciale pe fondul Covid-19.

Astfel, a fost aprobată componența CDR Vest pentru perioada 2020 – 2024, după cum urmează: Laurențiu NISTOR – Preşedintele Consiliului Județean Hunedoara, Romeo-Dan DUNCA – Preşedintele Consiliului Județean Caraş-Severin, Iustin-Marinel Cionca-Arghir – Preşedintele Consiliului Județean Arad, Alin-Adrian NICA – Preşedinte Consiliului Județean Timiş, Dan BOBOUȚANU – Primarul Municipiului Hunedoara, Dănuț Buhăescu – Primarul Orașului Uricani, Tiberiu Păsconi – Primarul Comunei Toteşti, Ioan Popa – Primarul Municipiului Reșița, Cristian MICLĂU – Primarul Orașului Băile Herculane, Brian FILIMON – Primarul Comunei Măureni, Călin Bibarț – Primarul Municipiului Arad, Petru Antal –  Primarul Orașului Pecica, Corneliu Popi-Morodan – Primarul Comunei Ghioroc, Samuel Dominic FRITZ – Primarul Municipiului Timişoara, Dănuț GROZA – Primarul Orașului Sânnicolau Mare, Ionuț Stănușoiu – Primarul Comunei Ghiroda.

Consiliul are 16 membri, fiind alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene din regiune şi câte un reprezentant al fiecărei categorii de unitate administrativ-teritorială – municipiu, oraş şi comună din fiecare judeţ.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este organismul regional deliberativ care coordonează politica de dezvoltare regională la nivelul regiunii şi implicit activitatea ADR Vest.

În cadrul ședinței de astăzi au fost aleși totodată noul președinte al CDR Vest, în persoana domnului Iustin CIONCA – președintele CJ Arad, și vicepreședintele – domnul Romeo DUNCA, președintele CJ Caraș-Severin. Aceste funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii celor patru consiliilor judeţene.

Membrii CDR Vest au fost informați despre stadiul implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 și Programul Operațional Regional 2021-2027 – Regiunea Vest, program care va fi gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de Autoritate de Management.

 » sursa: ziuadevest.ro

Articole similare

Bolnavii non-COVID internați ar putea fi vaccinați în spital

Bolnavii non-COVID internați ar putea fi vaccinați în spital

DISTRIBUIE Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că autorităţile au în vedere posibilitatea imunizării în spitalele non-COVID în care sunt internaţi pacienţi de boli cronice. „Un aspect important pe care îl avem în vedere în perioada următoare (…) este de a vaccina în spitalele de tip non-COVID în care sunt internaţi pacienţi de […]

Moment istoric: Un mini-elicopter al NASA a zburat pe Marte (VIDEO)

Moment istoric: Un mini-elicopter al NASA a zburat pe Marte (VIDEO)

Mini-elicopterul Ingenuity al NASA a scris, luni, istorie, efectuând primul zbor al unui dispozitiv motorizat în atmosfera unei alte planete, Marte. Potrivit NASA, mini-elicopterul cu greutatea de 1,8 kilograme şi cu două rotoare a efectuat primul său zbor, timp de 40 de secunde, aşa cum era planificat. Zborul pe Marte reprezintă o adevărată provocare, deoarece aerul de pe […]